Ce spune Alex Velea despre despărțirea de Lino Golden și Mario Fresh: Dezamăgirea e încă acolo…

Celebrități, CoolNews
share

Acum câteva luni Alex Velea, pe de o parte, și Lino Golden împreună cu Mario Fresh, pe de altă parte, au ales să meargă pe drumuri separate.

În acel moment scandalul a fost imens, cei doi fiind „crescuți” de Alex Velea și Antonia și ajutați să devină nume importante în industria muzicală. Scandalul cel mai intens a fost provocat de decizia lui Lino Golden de a apărea împreună cu Abi, iar totul a degenerat până la jigniri și acuze.

Alex Velea a rupt contractul cu cei doi, iar acum, întrebat dacă s-ar gândi la o împăcare sau la o colaborare cu cei doi, acesta a spus: „Niciodată, nu! Nu vrea nimeni asta, fiecare cu drumul lui, baftă!

Dezamăgirea e încă acolo, doar că am luat-o ca atare. Oarecum mă așteptam la asta, nu a fost așa surprinzător. Am zis că se va întâmpla asta”, a declarat Alex Velea.

Alex Velea e fondatorul Golden Boy Society și este, de asemenea, fondatul trendului „Trapanele”, care a luat cu asalt internetul românesc.

Articole similare

Connect-R, Smiley și Alex Velea lansează hitul verii și al anului - ,,M-am Trezit Obosit”

Smiley, Alex Velea și Connect-R și-au unit forțele și au pus la cale cea mai tare colaborare a momen...

Alex Velea x Connect-R x Smiley - ,,Așa Ceva” - piesa care redefinește colaborările

Ce se întâmplă când trei dintre cei mai iubiți artiști din România decid să pună proiectele solo pe ...

Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și marchează începutul unei colaborări ...

Smiley, Alex Velea și Connect-R, trei dintre cei mai importanți și longevivi artiști din România, da...