Tic Talk cu Oana Tache se aude în fiecare zi de weekend, de la 9 la 12! Dacă ai ratat emisiunea, uite aici tot ce trebuie să știi despre zodii: Alături de noi a fost și doamna astrolog Hermina, care ne-a spus care e treaba cu astrele în perioada asta. Le luăm pe rând pe fiecare și discutăm pe larg despre fiecare zodie:
Berbec
Va fi o săptămână foarte bună pentru tine. După 12 ani, Jupiter, planeta norocului, va intra în zodia ta unde va sta aproximativ 1 an. Vor apărea oportunități noi, vei călători mai mult, iar proiectele și dorințele tale se vor îndeplini mult mai ușor acum. Vei avea o energie mult mai mare și vei putea duce multe planuri la bun sfârșit.
Taur
Pari foarte liniștit la exterior, dar psihicul tău va fi mult mai agitat decât de obicei. Începe o perioadă plină de schimbări, dar bucură-te pentru că vei avea susținere din partea celor apropiați. Ascultă-ți mai mult intuiția atunci când ai de luat o decizie, mai ales dacă îți dorești să schimbi locul de muncă.
Gemeni
Urmează o perioadă intensă din punct de vedere social, cu multe întâlniri cu prietenii sau pentru business. Miercuri Mercur va retrograda în zodia ta, de aceea dacă ai ceva important de rezolvat, încearcă să faci acest lucru până atunci. Alege cu grijă cuvintele atunci când vrei să exprimi o idee pentru că sunt șanse să fi înteles greșit.
Rac
Săptămâna aceasta Jupiter va intra pe casa carierei tale unde va sta aproximativ 1 an. Va fi un an în care vei putea demonstra de ce ești capabil din punct de vedere profesional, iar rezultatele nu vor întarzia să apară. Profită de această energie și de oportunitățile care îți apar.
Leu
Vei avea parte de experiențe noi, întâlnești oamenii noi, iar aceștia îți vor îmbunătăți viața socială și profesională. Urmează o perioadă cu multe călători, dar vei avea și lucruri noi de învățat. Dacă faci un curs sau trebuie să termini o facultate, următoarele luni îți vor fi favorabile pentru a termina ce ți-ai propus.
Fecioară
Schimbările pe care le vei simți în perioada următoare vor fi unele profunde, la nivel emoțional. Te gândești cum să îți mărești veniturile, dar nu ai curaj să faci demersurile necesare în acestă direcție. Nu îți face griji pentru că anul acesta îți vei putea schimba și locul de muncă, iar acest lucru va fi unul benefic.
Balanță
Începi o perioadă în care vei simți mai mult nevoia să îți rezolvi problemele în cuplu, iar dacă ești singur sunt șanse mari de a întâlni pe cineva în perioada următoare. Toate parteneriatele vor fi supuse unor teste, dar tu te vei concentra mai mult pe relația cu persoana iubita.
Scorpion
Va fi o săptămână în care atenția ta va fi pe zona sănătății. Esti mai preocupat de cum ai putea să-ți schimbi stilul de viață de cum ai fost până acum. Fă schimbările necesare și fii atent să îți reduci și stresul pentru că psihicul tău are nevoie de o perioadă de relaxare.
Săgetător
Ai o săptămână cu multe idei creative, de aceea este important să pui în practică ceea ce gândești. Acest lucru îți va aduce o expasiune de sine mult mai mare, dar și vizibilitate mai bună în viața profesională. Starea ta de spirit se va îmbunătăți și vei avea energie să faci mai multe lucruri ca pânâ acum.
Capricorn
Pentru perioada următoare energia ta se va afla în sectorul căminului. Fie vei face câteva schimbări acasă, fie te poți muta cu cineva. Este o perioadă bună și să îți îmbunătățești relația cu cei apropiați, mai ales că aceștia vor avea nevoie de sfaturile tale.
Vărsător
Te exprimi cu mai multă ușurință decât de obicei, iar entuziasmul tău va fi mult mai vizibil în perioada următoare. Ești plin de energie, iar acest lucru va atrage mai multe oportunități la locul de muncă. Comunicarea va fi cea care te va ajuta să strălucești și vei fi mult mai creativ anul acesta.
Pești
În această săptămână ai mai multă nevoie de relaxare, de aceea este bine să faci tot ce este trebuie pentru a te simți mai bine. Jupiter intra în zona financiară, iar anul acesta vei câștiga mai mult. Dar banii nu vor veni doar de la locul de muncă, ci și din alte talente pe care le ai și pe care trebuie să le folosești la cote maxime.