La conferința de presă de după finala câștigată de Simona Halep la Montreal, jurnaliștii au întrebat-o pe Simona ce anume a spus la premiere în limba română.
„Puteţi traduce pe Google. Oricum, nu a fost ceva negativ. A fost ceva pozitiv pentru toată lumea„, a răspuns Simona Halep
Anterior, în timpul finalei câștigate de Simona Halep în fața lui Sloane Stephens, un român a strigat în mod repetat celebrul, deja, anti-PSD.
Pe podium, în încheierea discursului de câștigătoare, Simona a spus că dorește să spună câteva cuvinte în română. Aceasta a mulțumit fanilor pentru susținere, iar „pentru cei care au fost un pic altfel astăzi, vă rog, data viitoare când veniți pe un teren de tenis, să respectați această încăpere, pentru că este mult prea deosebită pentru altfel de lucruri.”
Momentul îl puteți găsi mai jos, aproape de finalul filmulețului:
Simona Halep, mesajul de după câștigarea unui nou titlu la Montreal
Simona Halep, mesaj în limba română pentru suporterii care au fost în tribune la Montreal
Publicată de Federaţia Română de Tenis pe Duminică, 12 August 2018