Kryan, Fabyan, Yoandri și Micke Moreno tocmai au lansat piesa și videoclipul „Eres Tú”, o melodie compusă de Alexandru Cotoi împreună cu artiștii.
Cei patru au filmat clipul într-un club de la noi și pe câteva străduțe din București, despre care artiștii spun că le-au amintit de locurile copilăriei și de casele bunicilor lor din Columbia, Cuba și Puerto Rico. Nice comparația, nu?!
„Atmosfera a fost una pur latină, condimentată cu multe surprize. O să vedeți un personaj foarte pitoresc, o doamnă în vârstă, care a apărut pe neașteptate și a intrat în jocul nostru, potrivindu-se perfect în acest rol. Mai ales că la noi, în America Latină, tradiția urbană este ca cea mai în etate doamnă de pe stradă să își asume ipostaza de bunică a tuturor copiilor din vecini. Când ei vor să iasă în oraș, trebuie să obțină binecuvantarea acesteia”, spun cei patru artiști.
Kryan provine dintr-un mic orășel din Columbia, iar marele său vis a fost acela de a împărtăși lumii întregi dragostea sa pentru reggaeton, pentru ritmurile pline de pasiune și nerv ale acestui stil muzical. Kryan a fost remarcat de Carlos Vives, care l-a invitat să cânte regulat în restaurantul său, cel mai mare și mai faimos din Bogota, locul unde se adună superstaruri precum Shakira sau Maluma.
În 2016, Kryan a fost semifinalist la „La Voz Teens” și tot aici a și fost remarcat de Global Records.
Fabyan Sanchez, s-a născut în Corozal, un orășel de munte din Puerto Rico și provine dintr-o familie de muzicieni și artiști. A devenit cunoscut publicului în urma participării la emisiunea „La Banda”, acolo unde i-a cunoscut și pe Yoandri si Micke Moreno. El a lansat în luna octombrie primul său single, cu videoclip oficial – „Sin Tí”.
Yoandri Cabrera este descendent dintr-o familie cubaneză și și-a început cariera muzicală în talent show-uri TV.
În 2014 a avut ocazia de a lucra cu Prince Royce la „La Voz Kids”. Adevăratul succes a urmat după participarea la show-ul TV „La Banda”, alături de Fabyan Sanchez. Primul său turneu a însemnat un succes extraordinar, reușind să cucerească publicul din Mexic și Statele Unite până în Republica Dominicană, Puerto Rico, Ecuador, Spania, Argentina etc. Așa se face că Yoandri a câștigat în scurt timp admirația unor artiști mari precum Ricky Martin, Laura Pausini și Alejandro Sanz, care nu s-au sfiit să-l laude și să-l susțină.
Micke Moreno este de origine columbiană și a moștenit talentul artistic de la părinții săi. La numai 3 ani a apărut într-un serial TV, iar rolul acesta i-a deschis drumul către nu mai puțin de 70 de producții din domenii variate, de la televiziune, la film, reclame, videoclipuri, soap opera, piese de teatru și concerte.
Din toată combinația asta de artiști, probabil îl cunoști pe Micke Moreno din primul single, „El Amor”, un feat cu Antonia care a adunat pe YouTube aproape 7 milioane vizualizări.