Ce a spus Irina Rimes, ambasadorul Zilei Brâncuși: Nu sunt avizată în artă, dar îmi permit să o simt

Celebrități, CoolNews
share

Irina Rimes a fost numită ambasadorul zilei Brâncuși, de pe 19 februarie 2020, când s-au împlinit 144 de ani de la nașterea celui mai important artist al României.

Ziua Brâncuși a fost celebrată pe 19 februarie 2020 la MNAR, muzeu ce a oferit acces gratuit vizitatorilor pe parcursul întregii zile și a organizat trei tururi ghidate în sala Brâncuși din Galeria Națională.

Am înţeles de ce arta nu cunoaşte graniţe. Nu îndrăznesc şi nu îmi permit niciodată să analizez opera lui Constantin Brâncuşi pentru că nu sunt avizată în artă, nu sunt vreun doctor docent, nu am studii în artă vizuală, dar îmi permit să o simt, îmi permit să mă bucur de sentimentele pe care mi le provoacă. V-aţi dori să vorbesc în termeni academici sau să vorbesc despre modernismul sau despre valenţele stilistice ale lui Brâncuşi?! Dacă aş putea să fac asta nu aş face-o. De ce? Pentru că mie îmi place să trec totul prin prisma imaginaţiei mele. Pentru că imaginaţia mea se exprimă simplu şi sincer şi pentru că aşa mă exprim eu. De aici poate că mă inspir uneori atunci când îmi scriu muzica.

Permiteţi-mi să spun ceva ce poate este prea curajos dar mi-am permis şi îmi doresc, totuşi, şi îmi place mai mult să am interpretarea mea. De ce? Pentru că este a mea, pentru că este rodul imaginaţiei mele, pentru că aşa este stimulată creativitatea.

Mă uit la Coloana infinitului, de fapt îmi imaginez că sunt acolo, chiar dedesubtul ei şi îmi lipesc bărbia de fierul rece şi mă uit în sus şi văd o scară, o scară ce urcă pe cer şi îmi imaginez cu mintea mea că această scară este arta, arta care îl ridică pe om la cer, arta care îl înnobilează pe om, este manifestarea care îl face om nemuritor.

Pentru că viaţa omului este scurtă, omul îşi trăieşte veacul şi moare. Dar arta rămâne. Mă uit la coloană, la mărgelele coloanei ca şi cum m-aş uita la o zare de sub grinda casei străbunicilor mei. Mă uit şi mi se face dor. Mă uit la coloană ca un copil care vede o excrescenţă uriaşă a pământului, mă uit şi mă înfior. Mă uit la Coloană şi mi se face dor să cânt. Iertaţi-mă, am emoţii mari.”, a declarat Irina Rimes.

Premierul Ludovic Orban, întrebat despre prestația Irinei Rimes ca ambasador al Zilei Brâncuși:

„A fost promotor. Este bine ca un ministru al Culturii a marcat aceasta zi printr-un eveniment, dupa parerea mea extrem de interesant, iar faptul ca a ales o promovare prin intermediul unei, sa spun, persoane care practic nu se incadra in stilul clasic a reusit sa creeze o intreaga dezbatere si sunt convins ca foarte multi tineri sunt prezenti astazi aici tocmai din cauza acestei decizii.

Am inteles ca foarte multi tineri au urmarit dezbaterile pro si contra tocmai datorita acestei alegeri, iar eu cred ca inca din ideile initiale ale Ministerului Culturii principala idee a fi de a starni interesul publicului”, a declarat Orban.

Articole similare

Goldcher - moment surpriză alături de Tiësto pe scena Amsterdam Music Festival cu piesa "Dudada", re...

Pe scena impresionantului Amsterdam Music Festival (AMF), producătorul francez Goldcher s-a alăturat...

Tiësto aprinde ringurile de dans cu remixul exploziv al piesei "Dudadu Flip" de Irina Rimes și Goldc...

Remixul lui Tiësto pentru "Dudadu Flip” de Goldcher și Irina Rimes duce piesa originală la noi culmi...

Tiësto va lansa un remix al piesei Irina Rimes x Goldcher - Dudadu Flip

După ce a inclus piesa în setul de la Tomorrowland de anul acesta, Tiësto urmează să lanseze propria...