Cât ar putea primi soția lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, după divorț

Celebrități, CoolNews
share

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, și MacKenzie, soția sa, au ajuns la un punct în care nu mai pot continua împreună.

Jeff Bezos are o avere estimată la peste 130 de miliarde de dolari, iar conform legislației statului în care cei doi locuiesc, aceștia trebuie să își împartă bunurile în mod egal, ceea ce înseamnă că Mac va primi în jur de 65 de miliarde de dolari.

De asemenea, deși s-au despărțit, Jeff Bezos a declarat că, dacă ar fi să o ia de la început, ar fi făcut exact același lucru, s-ar fi căsători cu femeia pe care a iubit-o.

Articole similare

[BREAKFAST] Un băiețel de 8 ani a comandat 70.000 de acadele de pe Amazon cu telefonul mamei

Un puști de doar 8 ani din Lexington, SUA, a reușit să provoace un adevărat haos dulce în familie du...

[BREAKFAST] Grevă la Amazon. Angajații susțin că pauzele lor de toaletă sunt cronometrate, iar roboț...

Angajaţii britanici ai companiei organizează miercuri prima grevă din Marea Britanie. Ei cer salarii...

[BREAKFAST] Jeff Bezos şi Jay-Z vor să cumpere o echipă de fotbal american

Publicaţiile Washington Post şi People, citând fiecare surse anonime, afirmă că Bezos ia în consider...