Impactul tehnologiei s-a resimțit din plin în piața muncii, astfel că, în prezent, putem discuta de o gamă largă de posturi care necesită doar câteva cunoștințe digitale de bază. În plus, procesele de lucru decurg acum mult mai simplu, mai ales că o bună parte din munca zilnică poate fi organizată și realizată prin intermediul smartphone-ului.
Un caz interesant este cel al serviciilor de food delivery, care, în ultimii ani, au cunoscut o dezvoltare accelerată, amplificată acum și de pandemie. În consecință, cererea de livratori este tot mai mare, iar cei care vor să se angajeze au nevoie doar de un smartphone pe care să-și instaleze aplicațiile și de un mijloc de transport cu ajutorul căruia să se deplaseze mai ușor către destinația la care trebuie să livreze comanda.
Totul este automatizat până în cele mai mici detalii, de la preluarea comenzii și găsirea unui livrator în timp util, până la direcționarea acestuia spre adresa clientului, aplicația oferind suport constant pe tot parcursul livrării.
Printr-un proces similar trec și șoferii serviciilor de ride-sharing, pentru care există, de asemenea, o cerere uriașă pe piață, în special în orașele mari. Cu ajutorul unor aplicații instalate pe telefon, aceștia își pot face cont pentru a prelua clienți pe care să îi transporte dintr-un loc în altul.
Însă nu doar serviciile de curierat au avut de câștigat de pe urma evoluției tehnologice. Pentru a ține pasul cu inovațiile din domeniu, medicina este un alt domeniu care s-a adaptat la schimbările impuse de tehnologia, astfel că, în zilele noastre, auzim tot mai des despre telemedicină. Medicii folosesc acum tehnologia telecomunicațiilor pentru a primi analize și investigații medicale, pentru a transmite interpretarea lor, dar și pentru a oferi consultații de la distanță.
Și domeniul relațiilor cu clientul a trecut prin schimbări semnificative ca urmare a impactului adus de noile tehnologii. Deși comunicarea a fost automatizată, iar boții se ocupă acum să ofere informațiile de bază pentru clienți, interacțiunea umană nu poate fi înlocuită în totalitate, astfel că au apărut multe posturi de digital call-center operator. Un astfel de rol presupune preluarea dialogului cu clienții ale căror nevoi nu au fost rezolvate în urma interacțiunii standard cu boții.
Bineînțeles, dezvoltarea tuturor acestor aplicații, platforme online și rețele sociale a devenit o nevoie în sine, astfel că au apărut numeroase joburi în jurul lor. De la dezvoltatori de aplicații mobile și social media specialists la creatori de conținut urmăriți de milioane de oameni, internetul și ramificațiile sale au devenit în prezent surse de venit pentru tot mai multe persoane.
În topul joburilor nou apărute se numără astăzi:
1. Livratorul (Food Delivery)
2. Șoferul de ride-sharing
3. Digital call-center operator
4. App Developer
5. Social Media Specialist
6. VR/AR designer
7. Producător de podcast
8. Telemedic
9. Online streamer
10. Creator de conținut / Influencer
Analiza a fost făcută de Tech Academy, care oferă cursuri pentru digitalizarea României, în cadrul unui proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman.
ILUSTRAȚIE: Oliver Hale / Unsplash