Când vom da ceasurile înainte cu o oră și vom trece la ora de vară

NEWS
share

Da, e din nou acea perioadă a anului în care dormim mai puțin într-un weekend.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 28 martie, va fi cea mai scurtă din acest an.

Măsura este luată pentru a folosi cât mai mult lumina zilei și a economisi energia electrică. Schimbarea orei a creat nemulțumiri de-a lungul timpului, iar unii specialiști au criticat-o pentru că ar crea probleme de sănătate populației.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, scrie ȘtirileProTV.ro.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.

Articole similare

Sabrina Carpenter în România: Imagini din trecutul neașteptat al artistei

Puțini știu că Sabrina Carpenter, una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului, a vizitat Româ...

Programul Visa Waiver pentru România, sub revizuire de către SUA

Recenta acceptare a României în Programul Visa Waiver (VWP) este acum sub o atentă revizuire din par...

UEFA ia măsuri după controversa din meciul România - Bosnia 0-1

După meciul tensionat dintre România și Bosnia, încheiat cu victoria oaspeților, UEFA a luat o deciz...