Bucureştiul se pregăteşte de sărbătorile de iarnă cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei pe 20 noiembrie. Printre atracţiile ediţiei din acest an sunt concertele live, Căsuţa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică. Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 va fi deschis zilnic între 20 noiembrie şi 26 decembrie, iar accesul vizitatorilor este gratuit.
O destinaţie de neratat pentru bucureşteni şi pentru turiştii din ţară şi străinătate, Piaţa Constituţiei îmbracă haine de sărbătoare şi găzduieşte, pe perioada Târgului de Crăciun Bucureşti 2022, diferite zone tematice.
Târgul va avea peste 70 de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare.
Micuţii vizitatori au parte de spaţii dedicate activităţilor şi jocurilor interactive pe tot parcursul Târgului, iar Căsuţa lui Moş Crăciun promite să creeze o atmosferă de basm unde copiii sunt întâmpinaţi de spiriduşi, stau de vorbă cu Moş Crăciun şi îşi pot face poze.
Atmosfera festivă din Piaţa Constituţiei este completată de un brad de mari dimensiuni. În spaţiul Târgului de Crăciun Bucureşti va fi amenajat, de asemenea, un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri.
Între cumpărături, concerte şi diverse activităţi distractive, vizitatorii se pot încălzi şi răsfăţa cu delicatese de iarnă în zona food-truck-urilor.
Târgul de Crăciun marchează sărbătorile de iarnă din acest an cu un program variat de spectacole şi concerte tematice în weekendurile şi sărbătorile legale din perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022.
Pe scena amplasată din faţa Palatului Parlamentului, vor urca coruri de la Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri vocale ale unor lăcaşuri de cult religios şi instituţii ce promovează creaţia românească tradiţională.
Pe lângă colinde şi cântece tradiţionale, bucuria sărbătorilor de iarnă va fi întregită de spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale ţării.
Calendarul programului artistic cuprinde perioadele: 30 noiembrie – 4 decembrie, 6 decembrie, 9 – 11 decembrie, 16 – 18 decembrie şi 23 – 26 decembrie 2022.
Târgul de Crăciun al Municipiului București va fi deschis publicului în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, zilnic, de luni până vineri, între orele 12:00-23:00 iar sâmbăta și duminica între orele 10:00-23:00. Accesul vizitatorilor va fi gratuit.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, se va restricţiona traficul rutier Banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. În perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei şi anume: două treceri pentru pietoni pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului şi o trecere pentru pietoni dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.
sursa foto: Facebook Bucharest Christmas Market