București a avut logo. Ca New Taipei

CoolNews, Viral
share

Miercuri, Bucureștiul avea un logo. Joi nu-l mai are. Părea o copie după cel al orașului New Taipei din Taiwan, după cel al orașului Montreal din Canada sau chiar un copy/paste făcut din bibliotecile cu logouri royalty free. Așa se face că joi, cum s-au trezit și cei de la Primăria Capitalei, s-au grăbit să anunțe pe Facebook că Bucureștiul nu mai are logo.

„În urma semnalelor publice privind asemănarea foarte mare dintre logo-ul declarat castigător al concursului organizat de Primăria Capitalei și unul dintre logo-urile orașului Taipei, organizatorii au luat decizia descalificării lucrării prezentate de Narcis Teodor Lupou”.

Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din Timișoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj, povestea că logoul Bucureștiului are ”nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului”.

„Am avut ca nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului București. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziționare, subliniază ideea de epicentru al națiunii către care converge Capitala”, explica, miercuri, Narcis Teodor Lupou.

Primăria Capitalei mai precizează că toți participanții la concurs au declarat pe propria răspundere că lucrările prezentate sunt originale.

„Juriul va desemna în perioada imediat următoare un alt castigător, variantă prevăzută de Regulamentul concursului. Regretăm situația creată și, chiar în variantă foarte probabilă că nu este vorba de un plagiat, Bucureștiul nu poate avea un logo reprezentativ atât de asemănător cu al altui oraș. La finalul concursului, vom publică toate lucrările înscrise în concurs și validate de secretariatul tehnic”, anunță Primăria Generală al Bucureștiului.

Premiul concursului pentru crearea logoului Capitalei este în valoare de 50.000 de lei brut, sumă reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp și spațiu, pe orice suport material și în toate modurile, în favoarea municipiului București, pentru utilizarea lucrării declarată câștigatoare.

COMPARAȚIE LOGO NEW TAIPEI vs. LOGO BUCUREȘTI făcută de stirileeuropafm.ro

Articole similare

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Saci menajeri pentru plată la timp: metoda inedită a unei asociații de proprietari din B...

O asociație de proprietari din Sectorul 6 al Capitalei a devenit virală pe rețelele de socializare d...

[BREAKFAST] Bucureștiul, unul dintre cele mai zgomotoase orașe din Europa: Soluții pentru un mediu m...

Bucureștiul este un oraș extrem de zgomotos, conform experților care au realizat așa-numitele „hărți...