Cuvântul „șmecher” este de origine nemțească și provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”. Termenul a ajuns pe meleagurile mioritice într-un mod cu totul neașteptat.
Se spune că în urmă cu câteva sute de ani, saşii din Siebenburgen (Transilvania) treceau toamna munții pentru a face negoț cu oltenii din zona Drăgăşanilor. Sașii vindeau articole de meșteșugărie în schimbul vinului.
Pentru a ieși în avantaj la negoț, oltenii le dădeau să mănânce, apoi le serveau oaspeților vinul cel mai tare pe care-l aveau în crame. După ce îi îmbătau pe sași, începea negoțul, iar cei care ieșeau mereu în avantaj erau oltenii.
Astfel, aflați sub aburii alcoolului, sașii reușeau „performanța” să vândă foarte ieftin produse de calitate și să cumpere scump vin prost.
Într-unul dintre ani, sașii au decis să nu se mai lase păcăliți. Astfel, au venit iarăși în zona Drăgășanilor și s-au îmbătat ca de obicei. Doar că, spre deosebire de anii precedenți, exista un transilvănean venit cu sașii care nu a băut deloc vin.
El se numea „Das ist der Schmecker”, adică cel care gustă. Când a venit vremea negoțului, acesta a fost singurul care a negociat și a fixat preţul de vânzare al produselor meşteşugăreşti.
În concluzie, termenul „șmecher” are multiple nuanțe evaluative și este folosit cu dispreț acuzator sau cu mândrie autosuficientă. Acesta implică în general o combinație stabilă între reproș și invidie. Comparativ cu sinonimele sale aproximative, cuvântul „șmecher” se distinge prin capacitatea sa de a evidenția atât condamnarea negativă, cât și latura pozitivă a abilității și inteligenței.
sursa foto: Shutterstock
