În copilărie, Steve Harvey suferea de o bâlbâială severă. Cu toate acestea, în clasa a șasea, a avut curajul să scrie într-un eseu că visul lui este să apară la televizor. În loc să fie încurajată de ambiția unui copil, profesoara sa a ales să-l umilească. I-a sunat părinții și le-a spus, cu dispreț, că fiul lor are vise absurde și că nu va face niciodată televiziune.
Dar nu toți adulții din viața lui Steve au fost la fel. Tatăl său, în loc să se lase influențat de judecata profesoarei, i-a oferit un sfat care avea să-i schimbe viața: să păstreze acel eseu și să citească ziarul în fiecare zi pentru a învăța cum se exprimă oamenii în scris și vorbire. A fost un mic pas spre un vis mare.
Ani mai târziu, când Steve Harvey a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din lume, nu a uitat momentul acela din clasa a șasea. Într-un gest savuros de ironie și revanșă elegantă, i-a trimis profesoarei sale un televizor nou în fiecare an – ca să poată vedea, în fiecare zi, cum el își trăiește visul pe care ea l-a considerat ridicol.
Povestea lui Harvey este un reminder puternic: nimeni nu are dreptul să ne măsoare potențialul după standardele lor limitate. Uneori, cei care râd de noi devin spectatorii reușitei noastre.
Și poate, așa cum a făcut Steve, merită să le trimitem un televizor… doar ca să nu rateze episodul.
sursa foto: Shutterstock
