[BREAKFAST] Peste 90 la sută din companiile care au testat săptămâna de 4 zile lucrătoare vor să continue

CoolNews, NEWS
share

Peste 90 la sută din companiile britanice care s-au angajat să încerce săptămâna de patru zile între iunie şi decembrie 2022 doresc să continue pe această cale, potrivit rezultatelor publicate marţi de organizatori.

Peste 60 de companii au luat parte la experimentul care a permis ca aproape 3.000 de angajaţi să lucreze cu o zi mai puţin pe săptămână, păstrând acelaşi salariu. Testul, descris ca fiind cel mai mare experiment din lume privind săptămâna de patru zile.

Rezultatul: 92% dintre companiile britanice vor să continue cu săptămâna de patru zile, relatează News.ro, citând Boursorama.

56 dintre firme vor să continue experimentul, iar 18 dintre ele au spus că deja au adoptat sistemul definitiv.

Nu numai că firmele nu au avut pierderi cauzate de aceste săptămâni mai scurte – veniturile rămânând în medie stabile în timpul experimentului (+1,4% în timpul testului), înregistrând chiar o creştere de 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2021 – dar efectele asupra angajaţilor sunt de necontestat. Rata de burn-out a scăzut cu 71%, rata de plecare din companie a scăzut cu 57%, iar numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 65%.

Studiul a constatat, de asemenea, „îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mentală, timpul petrecut făcând exerciţii fizice şi satisfacţia generală în ceea ce priveşte viaţa şi munca”, cu rate mai mici de stres, epuizare şi oboseală, precum şi mai puţine probleme de somn.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Monica Bellucci își dezvăluie secretul pentru un stil de viață echilibrat

Monica Bellucci vorbește despre alimentația inspirată de dieta mediteraneană, sportul moderat și acc...

Daria Lupi a adus noul album la Virgin Radio | Listening Album Party

Daria Lupi a venit la Virgin Radio Breakfast pentru un Listening Album Party. Am ascultat piese NELA...

[BREAKFAST] Cum arată partenerul ideal? Lista unei directoare din Silicon Valley

O directoare de 29 de ani din Silicon Valley a publicat o listă cu cerințele nenegociabile pentru pa...