[BREAKFAST] Lucrezi în fața unui monitor? Angajatorul trebuie să-ți deconteze costul ochelarilor

CoolNews, NEWS
share

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că, în cazul angajaţilor care lucrează cu un monitor, angajatorul trebuie să le furnizeze ochelari de vedere sau să le deconteze costul acestora, dar nu sub forma unui spor general la salariu.

Decizia a venit după ce un angajat al Serviciului pentru Imigrări Cluj s-a adresat instanţei, întrucât Inspectoratul General pentru Imigrări nu i-a rambursat contravaloarea ochelarilor necesari după ce vederea i s-a deteriorat, în urma muncii în faţa unui monitor.

Curtea de la Luxembourg a stabilit că articolul 9 din Directiva 90/270/CEE are ca obiectiv protejarea ochilor și a vederii lucrătorilor, în special dreptul acestora de a primi aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză, dacă rezultatul testului prevăzut la alineatul (1) al acestui articol 9 sau cel al examenului prevăzut la alineatul (2) al articolului 9 menționat face necesare aparatele respective.

Prin „aparate de corecție” se înțelege nu doar ochelarii, ci și alte tipuri de aparate susceptibile să corecteze sau să prevină dificultățile vizuale; Dificultățile vizuale care conduc la dreptul unui angajat de a beneficia de un aparat de corecție special nu trebuie să fi fost cauzate în mod necesar de lucrul la monitor; Ochelarii nu trebuie să fie utilizați exclusiv la locul de muncă sau în exercitarea unor sarcini profesionale; În legea națională se poate prevedea că lucrătorul poate alege fie să obțină direct de la angajatorul său un aparat de corecție special, fie să suporte el costul și să obțină apoi rambursarea de la angajator; Un spor general la salariu, plătit în mod permanent pentru condiții grele de muncă, nu acoperă cheltuielile suportate de lucrătorul în cauză pentru o asemenea achiziție.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Melodia vieții tale, în funcție de luna în care te-ai născut – playlistul personalității...

Muzica spune tot ce nu poți exprima în cuvinte – iar melodia vieții tale poate fi mai aproape decât ...

[BREAKFAST] Casieră cu gusturi de milionară: cum a furat o angajată din Shanghai 2,4 milioane de dol...

Într-un caz care pare desprins dintr-un scenariu de film, o femeie de 41 de ani din Shanghai a reuși...

[BREAKFAST] Concursul de arsuri solare din Florida: când durerea aduce glorie și aloe vera pe viață...

În Pahokee, Florida, umorul bizar și tradițiile locale ating un nou nivel în fiecare vară, odată cu ...