[BREAKFAST] Cel mai bogat om din Asia îşi căsătoreşte fiul cel mic. Mark Zuckerberg, Rihanna și Bill Gates sunt doar câteva dintre personalităţile invitate

CoolNews, NEWS
share

Politicieni, oameni de afaceri şi staruri de la Bollywood şi Hollywood au ajuns ieri în India pentru o petrecere de nuntă ca-n poveşti. Cel mai bogat om din Asia şi al zecelea cel mai avut din lume îşi căsătoreşte fiul cel mic. Mark Zuckerberg, Rihanna și Bill Gates sunt doar câteva dintre personalităţile invitate la eveniment. Petrecerea va ţine trei zile şi trei nopţi timp în care vor fi servite 500 de feluri de mâncare. Este doar o repetiţie. Nunta va avea loc abia în luna iulie. 

Aproximativ 1.200 de invitați de seamă vor participa la petrecerea de dinainte de nuntă găzduită de omul de afaceri indian Mukesh Ambani în cinstea fiului lui cel mic, Anant.

Lista îi include pe unii dintre cei mai influenţi şi bogaţii oameni ai lumii precum Bill Gates, Mark Zuckerberg sau Ivanka Trump, dar şi vedete de la Bollywood, precum Shah Rukh Khan şi Salman Khan.

Atmosfera va fi întreţinută de superstarul pop Rihanna, iar potrivit unor surse MailOnline, artista va fi plătită de familia mirelui cu nouă milioane de euro pentru prestaţia ei. Petrecerea extravagantă, care va avea loc în orașul natal al familiei a început azi. Va dura 3 zile şi trei nopţi timp în care vor fi organizate mai multe ceremonii şi evenimente cu diferite teme și coduri vestimentare. Oaspeţii de seamă vor avea parte inclusiv de o zi cu tematica „junglei” care se va încheia cu o vizită la un centru de salvare a elefanţilor condus de familie. Întreaga distracţie îl costă pe socrul mare 140 de milioane de euro.

Miercuri, familia Ambani a organizat şi o cină specială pentru 51.000 de oameni care locuiesc în satele din apropiere. Mirele s-a pregătit în mod special pentru evenimentul cel mare. El a slăbit în ultimul an o sută de kilograme.

Peste 100 de bucătari au fost aduşi în India și vor pregăti aproximativ 500 de feluri de mâncare, de la preparate tradiţionale la specialităţi din bucătăria internaţională.

Nita Ambani, mama mirelui: Pentru nunta fiului meu cel mic cu Radhika am avut două dorinţe. Prima a fost să sărbătorim rădăcinile noastre. În al doilea rând, am vrut ca evenimentul să fie un tribut pentru arta, cultura şi moştenirea noastră.

Socrul mare, Mukesh Ambani, în vârstă de 66 de ani, este în prezent al 10-lea cel mai bogat om din lume, estimează Fortbes, cu o avere netă de 115 miliarde de dolari.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Ziua miracolelor de Crăciun la Virgin Radio Breakfast

Astăzi dimineața, atmosfera magică de sărbători a fost la cote maxime în emisiunea Virgin Radio Brea...

[BREAKFAST] Cățăratul pe munte devine un job pentru tinerii din China

În China, cățăratul pe munte nu este doar o activitate recreativă, ci și o oportunitate de venit. Ti...

[BREAKFAST] Insula unde prințul Harry și Meghan au avut o escapadă romantică, scoasă la vânzare...

O insulă tropicală cu poveste regală este acum pe piață pentru impresionanta sumă de 79,5 milioane d...