Bilanțul pandemiei de coronavirus a ajuns la peste 100, iar România intră în scenariul III pregătit de autorități

NEWS
share

Sunt 102 români infectaţi în România cu noul tip de coronavirus, COVID-19.

Ultimii trei depistați sunt membri PNL care au participat la ședința Biroului Național al Partidului Național Liberal.

Este vorba despre: deputatul PNL, Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public Adrian David Nicolae. Toţi 3 se află în izolare la domiciliu.

Membrii Guvernului şi premierul au fost testaţi şi s-au auto-izolat după ce au intrat în contact cu senatorul Vergil Chiţac, primul politician român confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

După depășirea bornei 100, România intră în scenariul trei pregătit de autorități.

Ce presupune acesta?

În scenariul 3, valabil pentru înregistrarea a 101 până la 2.000 de cazuri, se mărește capacitatea de răspuns la coronavirus și se începe un triaj la fiecare spital: vor fi prioritizate cazurile din epidemie și vor fi amânate cele care nu sunt urgențe medicale. Toate spitalele de boli infecțioase nu vor mai trata decât pentru Covid-19, bolnavii cu alte afecțiuni fiind transferați către alte centre medicale.

Vor fi mărite spațiile pentru tratarea bolnavilor și vor fi aduși medici suplimentari.

De asemenea, vor fi impuse noi restricții în ceea ce privește circulația.

Se vor căuta noi spații pentru carantină. Este posibilă și introducerea carantinei la domiciliu, cu măsuri speciale de pază.

Articole similare

Bucureștiul se pregătește pentru cel mai mare târg de Crăciun din România

Bucureștiul va intra în spiritul sărbătorilor pe 29 noiembrie, când se va deschide cel mai mare Târg...

Halloween în România: Destinația preferată a turiștilor europeni

În această toamnă, România devine una dintre destinațiile favorite pentru turiștii care vor să se bu...

Vremea: Se răcește în sudul și sud-vestul României, temperaturi apropiate de normal

Astăzi, 16 octombrie, vremea se răcește în sudul și sud-vestul României, aducând temperaturi mai apr...