Bilanțul infectărilor urcă la 1452 de infecții în România, dintre care 160 în ultimele 24 de ore

NEWS
share

Grupul de Comunicare strategică anunță că bilanțul infecțiilor cu coronavirus a crescut cu 160 de ieri până azi, la un total de 1.452.

Dintre acestea, 139 au fost declarate vindecate și externate, astfel: 54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj.

Creșterea înregistrată în ultimele 24 de ore este însă mai mică față de cea înregistrat în ziua anterioară, de 263.

Până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

Articole similare

[BREAKFAST] România îmbătrânește și scade: un tablou demografic tot mai îngrijorător

Populația României continuă să scadă, iar procesul de îmbătrânire se adâncește de la an la an. Potri...

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Tinerii din România amână căsătoria: cariera și dezvoltarea personală, pe primul loc...

Tot mai mulți tineri din România aleg să întârzie momentul căsătoriei și al întemeierii unei familii...