Băneasa Shopping City se alătură luptei împotriva COVID-19 în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață

NEWS
share

Băneasa Shopping City continuă implicarea în lupta pandemiei COVID-19 în România și lansează inițiativa „Împreună facem un pas pentru viitor” prin care își invită comunitatea să doneze 2 euro prin SMS la numărul 8826 către asociația Dăruiește Viață.

Pentru a limita efectele noului tip de coronavirus pe plan local, Băneasa Shopping City se alătură inițiativei asociației Dăruiește Viață și donează suma de 50.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente speciale de protecție și aparatură medicală indispensabile în asigurarea unei îngrijiri complexe a persoanelor afectate: aparate de ventilație, instrumente medicale dar și echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie: combinezoane, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție și dezinfectanți.

În același timp, Băneasa Shopping City își îndeamnă clienții să fie solidari și îi invită să sprijine lupta împotriva COVID-19 și să doneze online pe www.daruiesteviata.ro sau prin SMS la numărul scurt 8826 (2 euro donație unică, doar pe teritoriul României) către asociația Dăruiește Viață.

„Ne aflăm într-un moment în care acțiunile noastre trebuie să facă parte dintr-un efort comun de a lupta împotriva COVID-19 și de a fi alături de sistemul medical românesc, iar pe această cale țin să mulțumesc tuturor celor care astăzi muncesc pentru binele celorlalți.

Donația noastră, asemenea deciziei voluntare de suspendare temporară a activității comerciale, este un gest prin care vrem să ne exprimăm solidaritatea și responsabilitatea față de comunitatea din care facem și noi parte.

Acum, mai mult decât niciodată, trebuie să ne unim forțele și, în numele siguranței, să acționăm pentru a ajuta spitalele și toate cadrele medicale din prima linie care îi tratează pe cei care au cea mai mare nevoie. Sperăm ca atitudinea noastră să aibă ecou și în rândul partenerilor noștri și împreună să creștem numărul donațiilor”, a declarat Arthur PopaCEO Băneasa Shopping City.

Asociația Dăruiește Viață a decis ca toate donațiile primite începând cu 11 martie 2020 să fie redirecționate către sprijinirea spitalelor și a cadrelor medicale pentru a avea resursele necesare de a-i trata pe toți cei afectați de noul coronavirus COVID-19. Asociația face în acest moment achiziții de echipamente de protecție, materiale și aparatură medicală necesară pentru a fi donate către spitale.

„În acest moment, spitalele din România au nevoie de tot sprijinul pe care îl putem oferi. Sunem doar cu câteva săptămâni în urmă față de țări ca Italia, Spania și Franța. Putem să le ajutăm individual, stând acasă și respectând indicațiile de carantină și izolare și, împreună, oferindu-le echipamentele și intrumentele de care au nevoie pentru a salva vieți. Cred că doar împreună vom reuși să trecem peste această pandemie, fiind responsabili și solidari”, a declarat Carmen Uscatu, fondatoarea asociației Dăruiește Viață.

Articole similare

Metallica dă piesa pentru noul spot #NoiFacemunSpital (VIDEO)

Spotul de campanie #NoiFacemUnSpital a fost filmat înainte de declanșarea pandemiei și a beneficiat ...

Cel mai modern spital modular din România, construit exclusiv din fonduri private, este gata - FOTO

Spitalul modular pentru pacienţi cu coronavirus construit exclusiv din donaţii de Asociaţia Dăruieșt...

SolidarLocal, cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta, unde biletul e o donație pentru Dăr...

Începând de astăzi, s-au pus în vânzare biletele la SolidarLocal, unul dintre cele mai importante fe...