Azi începe vaccinarea profesorilor.
În București imunizarea se va face la Romexpo.
Alte 62 de centre mobile pentru vaccinarea profesorilor se deschid în zilele următoare, în toată țara, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Autoritățile estimează că până pe 10 martie aproximativ 60.000 de persoane din învățământ vor primi prima doză.
Echipele mobile vor administra serul în anumite spații care sunt special destinate pentru aceste activități, separat de centrele în care se face Campania de vaccinare, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.
Tot el a explicat că mai mulți oameni vaccinați cu AstraZeneca au avut reacții adverse după prima doză.
Valeriu Gheorghiță a explicat că nu sunt reacții adverse mai grave, ci sunt mai frecvente decât la vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager.
Reacțiile au fost întâlnite de obicei la rapelul imunizării cu Pfizer și Moderna.
FOTO: Unsplash Marilia Castelli