Archie Mountbatten, primul născut al cuplului Harry – Meghan Markle a fost botezat sâmbătă la capela de pe domeniul castelului Windsor.
De la eveniment a lipsit regina Elisabeta a II-a, care a avut de onorat un alt angajament oficial.
Deși s-au făcut multe speculații în presă cu privire la cei care vor fi nașii micuțului Archie, numele acestora nu au fost dezvăluite.
„Numele nașilor, potrivit propriilor dorințe, nu vor fi făcute publice”, se arăta într-un comunicat al reprezentanților palatului Buckingham.
După ceremonia oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, a urmat o scurtă recepție, iar ducii de Sussex au făcut publice două fotografii de la momentul special. În prima, Archie apare împreună cu părinții și membrii familiei regale prezenți la ceremonie. În cea de a 2-a, bebelușul poate fi văzut în brațele părinților într-un tablou alb-negru.