Întâlnirea dintre Atletico Madrid și Chelsea va primi titlul de „Cel mai scump meci jucat vreodată în România„.
Valoarea celor două loturi însumează peste 1,5 miliarde de dolari, cei mai scumpi jucători de pe teren fiind, pe de o parte João Félix (100 milioane de euro) și Jan Oblak (90 de milioane de euro), ambii jucători la Atletico Madrid, iar pe de cealaltă parte Kai Havertz (81 de milioane de euro) și Timo Werner (70 de milioane de euro), ambii jucători la Chelsea FC.
Pentru comparație, cel mai bine cotat jucător care activează în campionatul românesc este Alexandru Cicâldău, jucătorul Universității Craiova, care are o valoare de piață de 5,5 milioane de euro.
Meciul dintre Atletico Madrid și Chelsea se desfășoară la București, pe Arena Națională, pentru că autoritățile spaniole nu au permis intrarea în țară echipei engleze, din cauza noii tulpini descoperită în Marea Britanie, mult mai contagioasă.