ARIS & EDI: TOP 10 piese hip-hop care ne-au făcut să iubim cultura urbană

CoolNews, Muzică, NEWS
share

Ca o gură de aer proaspăt pe scena urbană din România, Aris & Edi sunt cel mai promițător duo (rapper-producer) de pe meleagurile noastre. Lansați anul trecut la Okapi Sound, cei doi au fost constanți cu muzica lor, iar astăzi lansează cel de-al patrulea videoclip din carieră pentru piesa “Too Hard”.

Aris și-a ascuțit penița de rapper de la o vârstă fragedă, fiind un mecanism prin care el își traducea viața care i se întâmpla, mai întâi în Toronto, iar după în București. În același timp, Edi a deprins skill-urile de producător de mic copil după o întâlnire inspirațională cu mentorii lor de la Okapi.

Noi i-am întrebat, ei au răspuns și avem cel mai fresh top 10 – chiar aici!

 

1. Drake – Pound Cake / Paris Morton Music 2

Când am aterizat în Toronto la 10 ani aveam 700 de chestii pe cap, mă gândeam dacă mă voi putea acomoda la lumea nouă, la școală etc. Chiar dacă eram copleșit de stresul meu de copil panicat, în timp ce eram pe autostrada în drum spre casa, am observat un mare billboard pe care scria OVO. Nu știu de ce eram așa curios să aflu ce înseamnă, dar am aflat că este brandul de haine al lui Drake. Nu știam pe atunci cine e Drake, într-un final am căutat pe youtube și asta era prima piesă pe care am ascultat-o, iar beat-ul încă sună genial după 10 ani. (ARIS)

 

2. N.W.A. – Straight Outta Compton

Cea mai importantă piesă de pe lista asta. Piesa asta m-a făcut să mă apuc de scris versuri. Am avut contact cu ea prin filmul autobiografic al trupei NWA, care a dat naștere dragostei pentru rap. Fiind și primii care au adus conceptul de reality rap, ei m-au făcut să înțeleg responsabilitatea unui MC, și ce poți face ca să le dai oamenilor o voce. (ARIS)

 

3. Grasu XXL x Guess Who – Puterea

Cum puteam să nu-i pun și pe ei pe listă. Sunt fără îndoială cei mai dedicati artiști din România, și cei mai buni mentori. Întregul album “În Labirint” dovedește talentul fiecăruia, dar piesa asta pentru mine e altceva. (ARIS)

 

4. Kanye West – Jesus Walks

Tot albumul “College Dropout” și în general toata era de “backpack rap” au avut un rol foarte important în creșterea mea ca artist, dar piesa asta cred că pune în perspectivă ce vreau eu să fac în rap cel mai bine. Faptul că un rapper a făcut o piesă cu tema religioasă, care e un subiect foarte delicat, și nu sună cringe și forțat, mi se pare genial. (ARIS)

 

5. Gang Starr – Mass Appeal

Unul dintre cele mai recognoscibile beat-uri din rap. Făcând parte dintr-un duo de rapper și producer, mereu am căutat alte duo-uri de genu, ca să văd cum și-au creat un fanbase, cum și-au creat un sound al lor, etc. Gang Starr mereu în ochii mei o sa fie cel mai bun duo de rapper producer. (ARIS)

 

Lil Wayne e GOAT și a schimbat mult muzica asta. M-am tot gândit ce să aleg de la el și A MILLI este turn-up music și acum. Instrumentalul este o nebunie, iar 808-ul ..ppffff man. (EDI)

 

Eu ca producător sunt foarte atent la beat-uri și producții, iar în piesa asta aș putea să spun că totul este legat perfect. (EDI)

 

8. Santan Dave – Psycho

Un artist trece și prin momente grele, poate chiar mai mult decât un om obișnuit, iar unul din refugiile noastre este muzica. “Psycho” m-a ajutat să-mi traduc starea psihică din momente întunecate. (EDI)

 

Aș putea să spun că maică-mea mi-a arătat rapul. Wu-Tang l-am descoperit prin ea când mi-a arătat piesa C.R.E.A.M. când eram foarte mic. (EDI)

 

10. A$AP Rocky – A$AP Forever

Articole similare

Studiu: Topul celor mai atractive orase din Romania. Pe ce loc se află capitala

Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) a lansat recent Indexul de Atractivitate Urbană, un studiu c...

TOP 5 piese celebre care fac 10 ani în 2024

Anul 2024 marchează o aniversare importantă pentru câteva dintre cele mai iubite și influente piese ...

Cele mai delicioase ceaiuri din lume: Un ghid pentru iubitorii de infuzii aromate

Ceaiul este una dintre cele mai populare băuturi din lume, apreciată pentru varietatea sa de arome ș...