Hit-ul semnat Ariana Grande, „7 rings” (lansat vineri, 18 ianuarie) a stabilit un nou record la nivel global. Piesa a inregistrat, in numai 24 ore de la lansare, aproape 15 milioane (14.966,544) de ascultari pe Spotify.
Detinatoarea anterioara a recordului este Mariah Carey, cu piesa “All I Want For Christmas Is You”, care a reusit sa depaseasca, in termen de 24 ore, 10,8 milioane de ascultari pe Spotify, pe 24 decembrie 2018.
Pe locul 3 in top se afla XXXTentacion, cu piesa “SAD!”, care a inregistrat in termen de 24 de ore de la lansare peste 10,4 milioane de ascultari la nivel international.
Pentru Ariana Grande astfel de recorduri nu sunt o noutate, tinand cont ca piesa precedenta lansata de artista, “thank u, next”, a depasit 100 de milioane de stream-uri pe Spotify, in numai 11 zile. Astfel, “thank u, next” a devenit piesa care a reusit sa depaseasca 100 de milioane de ascultari in cel mai scurt timp.
In Romania, piesa „7 rings” a debutat direct pe locul 1 in Top 50 Spotify, reusind sa depaseasca single-ul “Wow”, al lui Post Malone, cu un numar dublu de ascultari zilnice.
Top 10 cele mai ascultate piese pe Spotify, in primele 24 ore de la lansare:
- 7 Rings, Ariana Grande – 14,966,544
- All I Want for Christmas Is You, Mariah Carey – 10,819,009
- SAD!, XXXTentacion – 10,415,088
- Shape of You, Ed Sheeran – 9,891,056
- In My Feelings, Drake – 9,847,333
- thank u, next, Ariana Grande – 9,606,415
- Nonstop, Drake – 9,298,297
- Last Christmas, Wham! – 9,098,668
- Survival, Drake – 8,611,591
- God’s Plan, Drake – 8,553,009