ANUL NOU CARE N-A FOST- marele câștigător al secțiunii Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

CoolNews, Filme, NEWS
share

Filmul lui Bogdan Mureșanu – primul lungmetraj românesc de debut care a câștigat patru premii în istoria festivalului!

Regizorului Bogdan Mureșanu i-a fost înmânat în această seară premiul Pentru Cel mai bun film din secțiunea Orizzonti în cadrul Ceremoniei de Închidere a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, Biennale Cinema, ediția 81.

„Dedic acest premiu întregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunați.
De asemenea, pentru că acest film amintește și despre viața sub un regim dictatorial, îl dedic tuturor tuturor oamenilor din lume aflați încă această situație, care caută demnitate, libertate și umanitate. Sper să aveți un An Nou așa cum am avut și noi.”
a spus regizorul Bogdan Mureșanu.

Din juriul secțiunii Orizzonti, prezidat de regizoarea și scenarista americană Debra Granik (Președinta Juriului), au făcut parte: scenaristul, regizorul și producătorul iranian Ali Asgari; regizorul și scenaristul sirian Soudade Kaadan; regizorul, scenaristul și producătorul grec Christos Nikou; actrița și regizoarea suedeză Tuva Novotny; cineastul maghiar Gábor Reisz; scenarista și regizoarea italiană Valia Santella.

ANUL NOU CARE N-A FOST, primul lungmetraj de ficțiune semnat de Bogdan Mureșanu, cu Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu în rolurile principale, revine în România cu patru premii câștigate la acest prestigios festival internațional, o performanță unică pentru un film românesc.

Filmul a fost apreciat de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film pentru regia ambițioasă, echilibrul artistic și al poveștii, viziunea sa și castingul excepțional, fiind distins cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și secțiunile paralele. Este o remarcabilă recunoaștere pentru lungmetrajul produs de Kinotopia, realizat în coproducție cu SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) și în asociere cu Chainsaw Europe.

Bogdan Mureșanu a fost recompensat pe 6 septembrie cu premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, din partea reprezentanților criticilor independenți prezenți la ediția 81 a festivalului, în cadrul unui eveniment special.

Directoarea de imagine Boróka Biró a primit Premiul Authors under 40 Award „Valentina Pedicini” – mențiune specială pentru imagine – acordată de un juriu format din importante cineaste din Italia, sub egida festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso”.

ANUL NOU CARE N-A FOST, regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu a fost primit cu multe emoții și aplauze la toate proiecțiile de la Veneția, beneficiind de atenția și aprecierea publicului, precum și a criticii internaționale.

Cronica The Film Verdict apreciază că „estetica epocii e tratată cu respect”, regizorul „realizează un caleidoscop al haosului controlat care pune în evidență realizările comune ale celor doi directori de imagine – Boroka Biro și Tudor Platon – și ale întregii distribuții care își găsește perechea în scenariul precis și inteligent al lui Mureșanu”, iar satira sa ascuțită garantează faptul că „subiectul va transforma filmul într-o atracție în rândul iubitorilor cinema-ului de artă, în timp ce tonul ironic are potențial să stârnească interes și să devină mult mai popular pentru un public larg”.

Screen Daily remarcă faptul că „Viziunea lui Mureșanu asupra imaginii este evidentă”, iar formatul 4:3 subliniază „lipsa aerului și condițiile opresive ale regimului”, „filmarea din mână sporește nervozitatea atmosferei”, și arată că „personajele sunt obișnuite să fie spionate”. E remarcată, de asemenea și cromatica filmului în ton cu perioada.

Criticul de film Magda Mihăilescu apreciază că povestea din scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun” a fost inclusă „într-o construcție corală, în care fiecare componentă bine definită a întregului pare a se chema una pe alta, a transformat-o într-o perlă a coroanei. Dovada cea mai bună este chiar reacția unei săli încântate. (…). Au simțit tristețea umorului, dar și intensitatea fricii, a temerilor care unesc destinele a șase personaje surprinse în zilele ultime ale dictaturii, a spaimelor care le distorsionează viața. Se poate scrie mult despre energia cu care autorul controlează vărsarea micilor istorii purtate de fiecare personaj în albia unui fluviu narativ devenit filmul ce ne va purta cu el  în plină retrăire – sau, pentru unii, descoperire – a emoțiilor unui timp înfrigurat.”

„Regia lui Bogdan Mureșanu și construcția poveștii sunt impresionante. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim publicului francez această realizare cinematografică”, a spus fondatorul Memento Distribution, Alexandre Mallet-Guy. În opinia sa, „acest titlu românesc nu este doar un important film politic și istoric, ci și o tragicomedie în care poți asista la căderea regimului comunist și a lui Ceaușescu, prin ochii oamenilor obișnuiți care încă nu știu că urmează un moment extraordinar.”

Din distribuția filmului mai fac parte: Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angeel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții.

 

Articole similare

Filmul „Anul nou care n-a fost”, recompensat cu 2 premii la Festivalul de Film de la Arras

Filmul „Anul nou care n-a fost” – recompensat cu două premii la Festivalul de Film de la Arras, dedi...

„Anul Nou care n-a fost”- în selecția pentru nominalizările la European Film Awards

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pentru nominaliz...

După o pauză de 12 ani, un film românesc este selectat la Festivalul Internațional de Film de la Ven...

„Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri a fost selecționat în cadrul celei...