Andrei Bănuță cântă despre un ,,Altfel de amor”

CoolNews, Muzică
share

Despre o astfel de iubire cântă Andrei Bănuță în noul lui single. După ce a cucerit inimile ascultătorilor cu o declarație de dragoste transpusă în versurile piesei ,,Inima mea e locul tău”, Andrei își pune semnătura inconfundabilă pe ,,Altfel de amor”, vibe-ul flirty al acesteia fiind perfect pentru zilele fierbinți de vară. Având ca subiect o poveste de dragoste profundă, care transcende orice barieră – fie ea impusă chiar de persoana iubită, ,,Altfel de amor” poate fi considerată o invitație ce permite întoarcerea la nesfârșit la cel ce cândva părea să fie suflet pereche. 

Piesa a fost scrisă de Andrei Bănuță și produsă de Costel Dominteanu (DOMINO), cei doi colaborând în trecut la realizarea hitului ,,Afară plouă”. Regizorul clipului, Quba, a transmis starea piesei prin cadre cinematice, desprinse parcă dintr-un film american.

,,Știți deja că pentru mine, fiecare piesă, dar și lansarea ei reprezintă ceva extrem de special. Sunt extrem de fericit că, de astăzi, <<Altfel de amor>> va putea face parte din coloana sonoră a relațiilor fiecăruia dintre voi.”, ne spune Andrei Bănuță.

Andrei Bănuță este unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale, fiecare cântec lansat consolidându-i locul în topul preferințelor ascultătorilor. Deși acesta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă din copilărie, participarea deopotrivă la cursuri de canto și concursuri, precum și experiențele prin care a trecut și colaborarea cu Mattman Music, au contribuit la conturarea personalității sale muzicale, transpusă în creațiile lui prin elemente R&B și soul, îmbinate cu accente pop. Un artist al contrastelor, nu se sfiește să alterneze versurile profunde și pline de semnificație pe care le compune cu melodiile vibrante și vesele.

În 2023, colaborarea sa de succes cu Andra pentru piesa „Nu m-am gândit la despărțire” a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, ajungând chiar pe locul #1. Ultima sa colaborare alături de DOMINO pentru „Afară plouă” a fost prezentă timp de 12 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese la radio, atingând poziția #5. Pe lângă cariera muzicală, Andrei este protagonist în serialul „Groapa”, demonstrându-și versatilitatea și talentul în domeniul artistic.

Articole similare

​​Nicole Cherry și Andrei Bănuță aduc Crăciunul mai aproape cu “Orice drum duce acasă“

Nicole Cherry și Andrei Bănuță ne introduc și mai mult în atmosfera specială și magică a Crăciunului...

Alessandra x Andrei Bănuță - „Nu mă lași să te las” – o iubire imposibil de uitat

Alessandra și Andrei Bănuță prezintă ultimul act din trilogia ,,Până la final și mai departe”. „Nu m...

Alessandra x Andrei Bănuță lansează o nouă piesă din EP-ul “Până la final și mai departe” - “Dezastr...

Alessandra și Andrei Bănuță lansează o nouă piesă din EP-ul “Până la final și mai departe” - “Dezast...