Evenimentul din 17.03.2024 a fost istoric și a adunat peste 12.500 de participanți din Anglia, Italia, Spania, Scoția și România, conform relatărilor presei românești. Atmosfera din sală a fost pur și simplu incredibilă. Pe parcursul celor aproximativ 3 ore de spectacol, Andra și invitații săi au reușit să creeze în metropola londoneză o mică dar vibrantă Românie, stârnind emoții puternice. S-a cântat, s-a dansat, s-a plâns de emoție- iar cuvintele nu pot reda decât frânturi din atmosferă. Desigur, organizarea unui eveniment de o asemenea amploare a implicat numeroase obstacole, însă echipa EnJoy Events le-a depășit cu succes pentru a oferi publicului cel mai mare eveniment românesc din Diasporă.
Povestea concertului „Andra Tradițional 2” de la Londra a început acum un an, când Florin Lazăr, managerul general EnJoyEvents, a avut inițiativa aducerii primului artist român pe una dintre cele mai prestigioase scene din Anglia, OVO Wembley Arena. Ideea concertului a prins contur treptat, iar colaborarea strânsă cu Cătălin Măruță și Alexandru Țucu a fost esențială în acest proces.
„Recunoștința echipei EnJoy Events este profundă față de aprecierile primite din partea publicului în zilele ce au urmat concertului. Aceste feedback-uri ne onorează și ne motivează să continuăm să evoluăm și să oferim experiențe din ce în ce mai memorabile tuturor și fiecăruia dintre voi, românii care scriu zi de zi povestea celor de departe de casă,” declară Florin Lazăr, GM EnJoy Events.
Pe viitor, EnJoy Events își propune să ajungă la un număr cât mai mare de români din
diverse țări europene și nu numai, aducându-le artiștii preferați, indiferent că sunt
muzicieni, comedieni sau actori de teatru.
Sursa foto: Facebook/Andra