Alessandro, unul dintre cei mai promițători artiști din industria muzicală românească, a lansat astăzi, 19 mai, piesa sa de debut, intitulată „Atât de sus”. Compoziția piesei a fost realizată de către Marius Moga, Bogdan Alexandru Samoilenco si Mihai Dumitrescu, iar rezultatul este o melodie plină de emoție.
„Atât de sus” este o piesă ce emană putere și sensibilitate, în același timp. Vocea impresionantă a lui Alessandro Mucea se împletește perfect cu versurile profunde, creând o experiență sonoră ce rămâne adânc în sufletul ascultătorilor. Piesa explorează teme universale, cum ar fi iubirea, dorul și depășirea obstacolelor, oferind o poveste emoționantă despre lupta pentru realizarea visurilor.
Colaborarea dintre Alessandro și Marius Moga a inceput odata cu participarea lui Alessandro la concursul TV – Superstar Romania. Marius Moga, cunoscut pentru abilitatea sa de a crea hituri, a reușit să ofere piesei „Atât de sus” o notă distinctă și memorabilă.
Alessandro Mucea este un tânăr artist cu o voce excepțională și un stil muzical original. Talentul său a fost recunoscut prin castigarea emisiunii concurs – Superstar Romania, iar lansarea piesei „Atât de sus” marchează începutul unei cariere promițătoare în industria muzicală românească.
Piesa „Atât de sus” poate fi ascultată și descărcată pe platformele de streaming, iar videoclipul cu versuri poate fi vizionat pe canalul de YouTube al lui Alessandro.