Adi Hădean a deschis primul restaurant MEATic din București – VIDEO

Celebrități, CoolNews
share

3 minute după orele 11.00 și e forfotă mare în ograda lui Adi Hădean. Luni, primul prânz la MEATic Restaurant din București este aproape gata.

În jur miroase a foc de lemne, iar cei 8 bucătari echipați cu uniforme negre se agită pe lângă oale, ceaune, cuptoare încinse ca să scoată gata de savurat câteva feluri de mâncare pe care Adi Hădean le măsoară din ochi și decide care de ce mai are nevoie.

Se gătește la vedere într-un soi de bucătărie open space unde poți observa, dacă ai puțină răbdare, cam ce drum parcurge mâncarea până îți ajunge sub nas.

Pentru fiecare decizie Hădean se consultă mai întâi cu colegul Tobias Fetz, chef bucătar cu origini elvețiene care se laudă cu o stea Michelin luată cu un restaurant în Maldive.

După consultări scurte și lămuritoare vin indicațiile către ceilalți colegi: „Încălzește cuptorul la 180 de grade și mai pune asta puțin să stea la cald”! „Cocoșeii nu îi scoatem acum, mai lasă-i puțin.” „Asta trebuie să mai stea în cuptor cam o oră și jumătate.” „Nu te grăbi cu cartofii!”

Mai întâi sunt aduse în față două ceaune în care odihnesc o supă cremă de dovleac dreasă cu lapte de cocos și o ciorbă cu pui afumat.

Pe măsură ce sunt gata, sunt așezate cu grijă pe blatul de culoarea gălbenușului de ou: cârnați făcuți în casă, fasole la jar, jumări de cartofi, risotto cu hribi, piure de cartofi cu usturoi copt, cocoșel cu jamaican jerk, broccoli cu unt și usturoi, plăcintă cu carne de porc, mămăligă cu ceapă caramelizată și pâine cu maia.

MEATic-ul din București al lui Adi Hădean este gata pentru primii clienți pe care Hădean îi servește personal.

În fiecare zi în bucătăria lui Adi Hădean de la MEATic Restaurant se va găti altceva. Găsești restaurantul în interiorul Carnivale Food Market de pe Splaiul Unirii 165. Deocamdată poți servi doar masa de prânz aici. Restaurantul se va deschide și pentru cină din 25 februarie.

Articole similare

[BREAKFAST] Unde facem cele mai frumoase poze de Crăciun în București?

Bucureștiul devine un adevărat spectacol vizual în perioada sărbătorilor de iarnă, transformându-se ...

Atenționare meteo: Vreme schimbătoare și precipitații în majoritatea regiunilor

Meteorologii avertizează că, până sâmbătă, 7 decembrie, ora 18:00, vremea va rămâne instabilă în toa...

București: Au căzut primii fulgi de nea din acest sezon

Marți dimineață, Bucureștiul s-a trezit sub semnul primilor fulgi de nea ai sezonului, oferind locui...