ADDA încheie anul cu o piesă sensibilă „De Crăciun”, alături de Andrada Precup, marea câștigătoare X Factor. Cele două artiste colaborează pentru prima oară, la scurt timp după finala concursului, chiar în prag de Sărbători.
În perioada lui Crăciun, magia ne cuprinde și ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Și cum poți să descrii cel mai bine ce simți, dacă nu printr-o piesă ce atinge inima? Compusă de către ADDA alături de Mihai Mititescu, ProducaDoru și Andrada Precup, „De Crăciun” este o declarație pură de iubire pusă pe note muzicale pentru părinți, bunici, iubiți, dar și pentru toate persoanele care au avut și au un rol important în viața noastră.
„Când doar iubirea va conta să ne oferim tot ce e bun” sunt versurile ce îndeamnă oamenii să își deschidă sufletul și să primească iubirea în viața lor.
La doar 16 ani, Andrada Precup a adus pe scena de la X Factor emoție, bucurie și lacrimi. Tânăra artistă a reușit să cucerească o țară întreagă cu timbul ei special, dar și cu pasiunea sa pentru muzică, iar aceste lucruri i-au adus premiul, fiind marea câștigătoare a sezonului 9. Andrada Precup a făcut parte din echipa lui Ștefan Bănică Jr., iar în cadrul finalei a surprins publicul alături de celebrul compozitor român Adrian Daminescu. În urmă cu cinci ani, ea participa la concursul „Românii au talent”, unde a interpretat piesa „Memories” a lui Nicole Cherry.