Acesta este top 3 al celor mai băutoare femei din lume

CoolNews, Energia aia bună
share

Te-ai aștepta ca printre primele femeile care te bagă sub masă în doi timpi și trei mișcări să fie rusoaicele sau britanicele.

Ei bine, nu!

Irlandezele sunt unele dintre cele mai mari alcoolice din lume. Ele ocupă un binemeritat loc 4 în topul care cuprinde 189 de țări de pe tot globul.

Podiumul este ocupat de cehoaice, care ar putea lua o medalie de bronz, în cazul în care am vorbi despre o competiție la capitolul ăsta.

Ele sunt întrecute însă de vecinele noastre de la EST. Femeile din Republica Moldova primesc medalia de argint, în timp ce lituaniencele nu au rivale și se clasează în fruntea clasamentului.

Studiul mondial a fost publicat în revista medicală Lancet.

Per general, irlandezii se află pe locul 5 în topul mondial, o persoană consumând mai mult de 13 litri de alcool pe an.

Studiul mai arată că 40% dintre cetățenii irlandezi sunt declarați băutori regulați. De asemenea, numărul celor care se abțin de la băutură a scăzut de la 19% în 1990 la 9 procente în 2017.

Studiul estimează că, până în 2030, jumătate dintre toți adulții de pe Glob vor bea alcool, iar aproape un sfert vor avea chef de băutură cel puțin o dată pe lună.

Articole similare

TOP cele mai populare piese de pe YouTube: Melodii care au depășit un miliard de vizualizări

YouTube este platforma unde muzica atinge rapid audiențe uriașe, iar unele piese au reușit performan...

[BREAKFAST] Slushy, băutura răcoritoare care ar putea fi interzisă copiilor în UK

O băutură extrem de populară, consumată frecvent și în România, ar putea fi interzisă copiilor în Ma...

[BREAKFAST] Asia domină clasamentul celor mai poluate orașe din lume

Un nou raport privind poluarea aerului arată că, dintre cele mai poluate 20 de orașe din lume în 202...