Members of Mayday este un proiect dance, ale cărui baze au fost puse de producătorii Klaus Jankuhn și Maximilian Lenz. Ceva mai târziu, cei doi și-au schimbat numele de scenă în Westbam. În anul 1991, duo-ul a creat imnul oficial al unui festival anual, este vorba de Mayday Rave, care avea loc în intervalul 30 aprilie – 1 mai, în Westfalenhallen (Dortmund). Mayday Rave a fost considerat unul dintre cele mai mari dance event-uri indoor din Germania.
Una dintre cele mai importante apariții live ale proiectului Members Of Mayday a fost în anul 1988, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Seul (Korea de Sud), unde au reprezentat Institutul German Goethe.
În anul 1989 cei doi lansează și primul album intitulat „The Cabinet„, care include smash hit-ul „The Roof Is On Fire„.
Urmează „Bam Bam Bam„, album lansat în anul 1994, care conține unul dintre cele mai de succes single-uri ale duo-ului german „Celebration Generation„. LP-ul a intrat în chart-urile de vânzări din Germania, unde a stat vreme de 14 săptămâni. Highlight-ul anului 1995 a fost, fără îndoială, un dublu CD – „The Age Of The DJ Mixer – 10 Years Of Low Spirit„, care celebrează 10 ani de activitate pentru label-ul Low Spirit Recordings, deținut de Maximilian Lenz.
În fine, ajungem și în momentul în care ne doream să ajungem – iunie 1997. Westbam lovește chart-urile din întreaga lume cu „Sonic Empire„. Lansat în data de 10 iunie 1997, single-ul a fost NO 1 în Germania, Olanda, Norvegia și în chart-urile din Statele Unite. „Sonic Empire” s-a vândut în 500.000 de copii, doar în Germania și a fost răsplătit cu discul de platină.
A song to remember… Members Of Mayday – „Sonic Empire”.