A început Spotlight – Bucharest International Light Festival 2018 – GALERIE FOTO

CoolNews
share

Până duminică, 15 aprilie, poți să descoperi cele 27 de puncte de atracție de pe harta Spotlight, singurul festival internațional al luminii din București care transformă orașul într-o galerie de artă digitală.

În fiecare zi de festival, între 20:30 și 23:00, zeci de clădiri istorice, monumente și locuri emblematice din București sunt animate prin sesiuni de video mapping, instalații sau proiecții de lumină.

Anul acesta harta festivalului este extinsă cu noi locații din București: Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Ateneul Român, Piața Universității, Teatrul Național București și Primăria Municipiului București.

Printre cele mai așteptate momente ale festivalului se numără Concursul internațional de video mapping de la Palatul CEC al cărui mare câștigător va fi ales de public prin vot online pe site-ul spotlightfestival.ro.

Cele șase lucrări finaliste din Spania, Italia, Rusia, România, Germania și China pot fi văzute zilnic, proiectate pe fațada Palatului CEC. Spectatorii au posibilitatea de a vota artistul preferat până sâmbătă, 14 aprilie, ora 23. Cei care votează sunt automat înscriși în cursa pentru câștigarea unei camere de acțiune Mio.

Duminică, la Palatul CEC de la ora 20:30 are loc ceremonia de decernare a premiilor în prezența directorului artistic Spotlight, Birgit Zander, fondatoarea Festivalului Luminii de la Berlin și inițiatoarea Concursului de video mapping Spotlight din acest an.

De neratat la această ediție Spotlight este video mapping-ul „Centenarul Marii Uniri” de pe fațada Teatrului Național București, realizat de Mindscape Studio. La fel de spectaculos este și video mapping-ul „United We Shine in 100 Fragments” proiectat pe fațada Primăriei Municipiului București, realizat de MotionLab. Alte lucrări artistice care au făcut deja senzație sunt „Calea Victoriei. Povestea unei străzi”, istoria uneia dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului transpusă într-o animație video mapată pe fațada Bibliotecii Centrale Universitare, dar și instalația interactivă Laser Big Piano din Piața Revoluției sau proiecția de pe Arcul de Triumf.

Echipa Virgin Sessions cu Cristi Stanciu și Marc Rayen mixează live în fiecare seară de festival la instalația Discoballs, din fața magazinului Muzica.

Prima zi de Spotlight – Bucharest International Light Festival 2018

Articole similare

[BREAKFAST] Unde facem cele mai frumoase poze de Crăciun în București?

Bucureștiul devine un adevărat spectacol vizual în perioada sărbătorilor de iarnă, transformându-se ...

Atenționare meteo: Vreme schimbătoare și precipitații în majoritatea regiunilor

Meteorologii avertizează că, până sâmbătă, 7 decembrie, ora 18:00, vremea va rămâne instabilă în toa...

București: Au căzut primii fulgi de nea din acest sezon

Marți dimineață, Bucureștiul s-a trezit sub semnul primilor fulgi de nea ai sezonului, oferind locui...