La Casa de Papel: Partea 4 începe în plin haos: El Profesor crede că Lisabona a fost executată, Rio și Tokyo au aruncat în aer un tanc al armatei și Nairobi se zbate între viață și moarte. Banda trece prin unul dintre cele mai dificile momente, iar apariția unui inamic printre ei va afecta jaful.
Pentru cei care nu știu, La Casa de Papel nu este doar cel mai urmărit serial Netflix european, ci cel mai urmărit serial Netflix într-o altă limbă decât engleza. Şi am putea pune pariu că serialul întrece în popularitate cele mai multe producţii americane aflate în portofoliul platformei. Ritmul, tensiunea, întorsăturile de situaţie şi mai ales spiritul de frondă împotriva autorităţii de orice fel au transformat serialul într-un hit global.
Noul sezon La Casa de Papel va fi lansat pe 3 aprilie 2020.