8 din 10 tineri susțin că un spațiu de lucru personalizat i-ar ajuta să fie mai creativi și mai productivi la muncă (P)

CoolNews, Tech
share

Contextul ultimilor ani a făcut ca linia fină dintre munca de la birou și munca de acasă să devină aproape invizibilă. Cu atât mai mult cu cât generația Z  care s-a adaptat perfect acestei schimbări este una născută în plin progres tehnologic. Pentru cei din generația Z  a fi conectat în permanență este o stare de fapt.

Nu este nicio noutate în faptul că ne îndreptăm înspre o nouă etapă a evoluției tehnologice, însă este surprinzător cât de creativă și originală este modalitatea prin care tinerii din ziua de azi preferă să se exprime. Într-un context în care toți pot fi numiți creatori de conținut, aceștia aleg să își exprime personalitatea prin tot ceea ce crează. De la proiecte de muncă și până la a face remarcați în rețelele de social media, generația Z este una autentică, în care fiecare tânăr e un influencer în devenire.

În comunitățile mai mici sau mai mari, tinerii se fac remarcați prin autenticitate și culoare. Și caută aceste elemente de diferențiere în tot ceea ce îi înconjoară. De la personalizarea spațiului de lucru pentru a fi mai creativi și până în a alege periferice în culori vibrante care să fie în ton cu personalitatea lor.

Un spațiu de lucru personalizat, fie că vorbim despre biroul de la locul de muncă, fie că vorbim despre cel de acasă, sau chiar de un birou improvizat ad-hoc într-o cafenea, înseamnă de fapt un pas înainte înspre conexiunea pe care tinerii o au cu activitatea lor de zi cu zi. Cu cât amprenta pe care și-o pun pe spațiul personal de lucru le reflectă mai mult personalitatea, cu atât aceștia devin mai productivi.

Pe TikTok, de exemplu, creatorii de conținut au luat ca sursă de inspirație pentru spațiul lor personal de lucru tastatura și mouse-ul POP de la Logitech. Perifericele de ultimă generație vin în culori vibrante și sunt must-have-ul fiecărui influencer care vrea să facă un statement de originalitate în fața comunității sale.

Lansate de curând, tastaturile și moușii POP sunt produse inovative care își propun să fie la fel de expresive precum utilizatorii lor. Cum a fost cucerită generația Z de tastatura POP? Prin combinația de culori jucăușe, un look ușor retro, taste emoji interschimbabile și sunetul inconfundabil de click-clack al tastelor mecanice.

Provocarea pe care a adus-o Logitech prin această gamă de periferice colorate a fost acceptată de tiktok-erii din lumea întreagă, printre care s-au numărat și trei tiktok-erițe din România. Acestea au prezentat tastatura în materiale creative pe Tik Tok, pe sound-ul mecanic POP și au invitat fanii din comunitate să le voteze. Cel mai votat material a primit un premiu pe măsură: difuzarea videoclipului în celebra piață Times Square din New York. Olivia Addams a fost câștigătoarea care a convins publicul de pe TikTok că materialul ei merită să fie proiectat pe ecranele din Times Square.

Pe lângă look-ul original și captivant, gama de tastaturi și mouși POP de la Logitech beneficiază de funcții inovative precum emojis interschimbabile sau conectare simultană la 3 device-uri (mobile/tableta/laptop).  Inovația tehnologică a convins din ce în ce mai mult tineri să opteze pentru tastaturi POP, precum și faptul că dimensiunile acestora sunt perfecte atât pentru munca de birou dar și pentru proiectele on-the-spot.

Afla mai multe detalii despre produsele Logitech POP aici: https://allhandsonlogi.ro/pop/