65 de persoane și-au pierdut viața în urma incendiului din Clubul Colectiv din seara zilei de 30 octombrie 2015. Sute de persoane luau parte la concertul trupei „Goodbye to Gravity”, iar spectacolul avea și efecte pirotehnice. Buretele de pe un stâlp din club a luat foc, iar flacăra a urcat rapid pe tavan.
Anchetatorii au stabilit că localul funcționa în condiții neconforme, fără căi de evacuare în caz de urgență.
Astăzi, Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat, în mesajul său legat de împlinirea a opt ani de la tragedia de la Colectiv, că politicienii trebuie să acționeaze cu responsabilitate pentru a sprijini sistemul de sănătate, menționând și o serie de măsuri pregătite de CNAS.
„Mulți dintre cei care au scăpat cu viață în acea seară, suferă și astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu sau în urma pierderii persoanelor dragi. Procesul s-a încheiat, iar justiția a stabilit vinovații și pedepsele lor. Însă nici sentințele cu executare și nici daunele materiale nu pot stinge suferința victimelor Colectiv”, a transmis Nicolae Ciucă.
„Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Și este de reflectat asupra cadrului mai amplu.”, a completat președintele Senatului.
Numărul doi în statul român a precizat că apreciază măsurile luate de CNAS, prin care sunt asigurate și servicii completare pentru tratarea celor arși.
„Salut (…) inițiativa CNAS care propune, în aceste zile, o serie de măsuri concrete pentru pacienții cu arsuri: dispozitive medicale esențiale gratuite pentru recuperare, simplificarea accesului acestor pacienți cu arsuri la servicii de psihoterapie și kinetoterapie și a procedurii pentru consult în ambulatoriu”.
„Rămânem, în continuare, alături de familiile îndoliate și de răniții a căror viață a fost dramatic schimbată de atunci. Transmit gânduri bune, multă sănătate și putere tuturor celor afectați”. a conchis premierul României.
România nu are nici acum un spital pentru mari arși
În continuare pacienții români cu arsuri sunt tratați în alte țări în baza unor acorduri bilaterale, chiar și după 8 ani de la tragedia din clubul Colectiv.
„Au fost promise la un moment dat și 8 spitale, de la 8 au rămas 3. Consider că odată ce realizăm înființarea acestei agenții să demareze și construcția de spitale. Faptul că nu avem un spital de arși, într-adevăr cazurile grave și îndeosebi atunci când avem un număr mai mare de persoane care suferă în urma unui astfel de accident, ei sunt tratați în altă țară. Nu pot să promit că rezolvăm un spital de arși într-un an sau doi.”
Declarația premierului (la acea vreme) Ciucă venea în ziua în care Curtea de Apel București dădea sentințele finale în dosarul Colectiv.
Acuzat de abuz în serviciu în Dosarul „Colectiv” și condamnat la 4 ani în spatele gratiilor, Cristian Popescu Pidone a fost eliberat din penitenciar.
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul în casație formulat în dosarul Colectiv. El a fost acuzat de abuz în serviciu, faptă care, conform procurorilor, ar fi contribuit la tragedia din Clubul Colectiv. Piedone a fost încarcerat la penitenciarul Rahova în mai anul trecut.
Aceeași instanță a respins celelalte contestații depuse în dosar. Unul dintre patronii Colectiv, Alin Anastasescu, directorul firmei de artificii Cristian Niță și pompierii George Petrică Matei și Antonia Radu au rămas după gratii.
sursa foto: Shutterstock