Multe vedete de la Hollywood se mândresc cu copiii lor pe care, de multe ori, îi aduc la premiere sau la galele de decernare a premiilor.
De exemplu, Angelina Jolie este aproape mereu însoțită de unul sau mai mulți dintre cei 6 copii.
Alte vedete se dau peste cap să-și țină copiii departe de obiectivul aparatului foto.
Anne Hathaway a născut un băiețel în martie 2016 și de atunci a postat pe Instagram o singură fotografie cu el. Aceasta îl înfățișează pe fiul ei de un an urmărind pe laptop discursul pe care mama lui l-a ținut la Națiunile Unite de Ziua Internațională a Femeii.
În fotografie copilul este cu spatele și nu i se poate vedea chipul.
Tom Hardy este o altă vedetă căreia nu îi place să-și prezinte copilul în presă. În 2015, când s-a născut copilul său, Hardy nu a vrut să dea detalii despre numele sau sexul acestuia. Mult mai târziu s-a aflat că are un fiu.
Zoe Saldana și-a dorit atât de mult să țină paparazii departe de familia ei, încât nimeni nu a aflat despre a treia sarcină a actriței până când aceasta nu a anunțat nașterea.
Saldana postează pe Instagram numai fotografii în care fețele copiilor nu se pot observa foarte bine sau în care aceștia sunt surprinși cu spatele.
Scarlette Johansson a născut o fetiță în septembrie 2015 și nu postează fotografii cu ea pe Instagram. Paparazii fac rost cu greu de câte un cadru.
Michelle Williams, fosta soție a lui Heath Ledger nu a făcut un secret despre nașterea fiicei lor, în 2005. Trei ani mai târziu, după moartea lui Ledger ea a decis să se retragă cu fetița undeva la țară și de atunci nu a mai arătat-o presei.