Ariana Grande a susținut, luni seara, un concert în orașul britanic Manchester, care s-a terminat cu o tragedie. O explozie s-a produs chiar în momentul în care Ariana Grande se pregătea să încheie reprezentația. 19 persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite.
Premierul britanic Theresa May a anunţat că Poliţia tratează incidentul de la Manchester Arena ca pe un atac terorist.
După incident, Facebook a activat opţiunea „safety check”, pentru ca cei care s-au aflat la concertul Arianei Grande sau în zona arenei să îşi poate anunţa familia şi prietenii că sunt în siguranţă. Pe reţelele de socializare sunt numeroase apeluri, însoţite de fotografii, ale celor care îşi caută rudele sau cunoscuţii.
Forţele de ordine au izolat zona şi au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, situată în vecinătate.
Cu o capacitate de 21.000 de locuri, Manchester Arena este cea mai mare sală de concerte din Europa.
Ariana Grande a postat un mesaj pe Twitter prin care își exprimă regretul pentru ceea ce s-a întâmplat: ”Devastată. Din adâncul inimii, îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte”.
Vedetele internaționale au reacționat imediat după explozia de la Manchester. Selena Gomez a scris pe Twitter că își îndreaptă ”toate gândurile și rugăciunile către cei afectați de ceea ce s-a întâmplat la Manchester”.
„Mă doare inima pentru sora mea Ariana și pentru fiecare familie afectată de acest eveniment tragic din Regatul Unit. Vieți inocente pierdute”, scrie Nicki Minaj.
„Gânduri, rugăciuni și lacrimi pentru cei afectați de tragedia de la Manchester”, a transmis și Taylor Swift.
„Sunt devastată de ceea ce s-a întâmplat la Manchester la concertul Arianei Grande”, a scris pe Twitter Christina Aguilera.
„Gîndurile, rugăciunile și întreaga mea inimă sunt cu Manchester în această seară”, a scris Jennifer Lopez.
„Această știre este atât de tristă și de înfricoșătoare”, a spus Ellen DeGeneres.