10 dintre cele mai criticate actrițe de la Hollywood – GALERIE FOTO

Celebrități, CoolNews
share

De Ziua Internațională a Femeii veștile nu sunt bune pentru toate reprezentantele sexului frumos.

Unele vedete de la Hollywood au strâns multă faimă, dar și multe critici.

Jane Fonda

Câștigătoare a două premii OscarJane Fonda și-a construit o carieră lungă în cinematografie. A debutat în 1960, iar câțiva ani mai târziu a devenit o personalitate foarte controversată din cauza unei gafe.

În iulie 1972, Jane s-a fotografiat lângă un tun anti-aerian folosit de soldații nord-vietnamezi pentru a doborî avioane americane.

Fotografia ar fi trebuit să reprezinte un mesaj anti-război, dar asupra actriței s-a abătut un val de critici din partea soldaților americani.

Gafa o urmărește și azi pe Jane Fonda care, de curând, mărturisea într-un interviu pentru The Telegraph că ”această greșeală mă doare și mă va urmări și în mormânt. Am făcut o greșeală uriașă care i-a făcut pe mulți să creadă că sunt împotriva soldaților americani.”

Gwyneth Paltrow

Gwyneth Paltrow se laudă cu roluri într-o serie de filme foarte apreciate și un Oscar. Mulți cred că ar fi trebuit să se oprească la acest capitol și au criticat-o atunci când și-a făcut un site unde scria despre stilul ei de viață.

A început să plouă cu critici pentru articole de genul ”smoothie-ul de 200 de dolari fără de care nu pot să trăiesc în fiecare zi”. Internauții au acuzat-o că a pierdut contactul cu realitatea.

Anne Hathaway

Nu se știe sigur de unde a pornit valul de critici la adresa lui Anne Hathaway. E posibil să i se tragă de la rușinoasa prestație pe scena Oscar-urilor când a prezentat alături de James Franco sau de la faptul că a primit renumele de copilul răsfățat al teatrului ori pentru că se laudă că a fost cea mai populară fată din liceu. Ar putea fi o combinație a tuturor acestor fapte.

Kristen Stewart

Vedeta din Twilight a primit critici pentru rolul din ”Snow White and the Huntsman”. Mulți au fost de părere că ”este lipsită de carisma pe ecran”.

Julia Roberts

În ciuda statutului ei ca una dintre cele mai populare actrițe de la Hollywood, Julia nu este chiar atât de iubită pe cât ar părea. Multe voci spun că talentul ei a fost supraestimat în mod grosolan și consideră că succesul ei are legătură cu zâmbetul și cu râsul ei.

Jennifer Lopez

Cântăreață, dansatoare și actriță, Jennifer Lopez se laudă că este aceeași ”fată din spatele blocului”, însă mulți cred că această atitudine nu este altceva decât un act menit să acopere cât de mult a pierdut legătura cu rădăcinile ei.

Angelina Jolie

La fel ca Julia Roberts, despre Jolie se spune adesea că este un talent supraestimat de la Hollywood. În plus, de-a lungul anilor ea a fost găsită responsabilă pentru divorțul dintre Jennifer Aniston și Brad Pitt.

Megan Fox

De când a jucat în ”Transformers”, Megan a devenit un simbol al sexului frumos de la Hollywood, provocând multă admirație masculină, dar și dispreț din partea multor fete.

Katherine Heigl

Rolurile din ”Grey’s Anatomy” și ”Knocked Up” i-au adus lui Katherine reputația că este o persoană cu care se lucrează foarte greu, așa că a început să primească tot mai puține roluri.

Lindsay Lohan

După o carieră care a inclus roluri de succes, viața lui Lindsay a luat o turnură greșită. Actrița s-a internat de multe ori la reabilitare și a jucat din ce în ce mai prost.
Articole similare

10 dintre cele mai criticate actrițe de la Hollywood - GALERIE FOTO

De Ziua Internațională a Femeii veștile nu sunt bune pentru toate reprezentantele sexului frumos. ...
X