Adele a făcut-o pe Beyonce să plângă la Premiile Grammy 2017!

Celebrități, CoolNews
share

Adele a câştigat Premiul Grammy pentru Cel Mai Bun Album al anului, în faţa principalei sale contracandidate, Beyonce. Soţia lui Jay-Z era nominalizată la această categorie cu albumul „Lemonade„.

Adele a urcat pe scenă, în lacrimi, pentru a ţine discursul de acceptare a trofeului. Ea a mulţumit întregii echipe alături de care a lucrat pentru albumul său, dar şi soţului şi fiului său. Totuşi, a ajuns într-un punct în care i-a făcut pe toţi cei prezenţi să rămână muţi de uimire. Adele a spus că nu merită acest Grammy şi că, din punctul ei de vedere, acest premiu i se cuvine lui Beyonce. Artista a lăudat întreaga muncă a lui Queen Bey pentru „Lemonade„, dar şi pentru inspiraţia pe care o reprezintă pentru oamenii de pretutindeni. Beyonce a primit aceste laude cu lacrimi în ochi, alături de soţul ei, Jay-Z. La final, Adele a rupt trofeul în două şi i-a aruncat una dintre bucăţi contracandidatei sale.

Articole similare

Beyoncé a anunțat numele primului ei album de muzică country. Când îl va lansa

Beyoncé a anunțat numele celui mai recent album al său, "Cowboy Carter", care urmează să fie lansat ...

Gala Premiillor Grammy 2023: Lista integrală a câștigătorilor

Cea de-a 65-a gală a Premiilor Grammy a avut loc, luni, 6 februarie, de la ora 3:00. Evenimentul muz...

[BREAKFAST] Beyonce a susținut un concert în cadrul unui eveniment privat în Dubai. Pentru un show d...

Mult? Puțin? Nu mai contează asta. Contează faptul că regina Beyonce s-a întors și nu oricum. Hai să...